Category: Toate emisiunile

Toate emisiunile Radio Trinitas

  • Revista culturală TRINITAS

    Revista culturală TRINITAS

    Emisiune de cultură preponderent umanistă, cu densitate de conținut, reflectând evenimente ale vieții culturale naționale și internaționale, sub zodia unificatoare a exigențelor etice și spirituale.

    Revista culturală TRINITAS pune în relief valorile subiective ale creației și, deopotrivă, slujește, proaspăt și eficient, modelele instituționale fără de care nu poate dăinui o cultură exemplară.

    Arca literaturii române, Linia de contur, Eminescu-poem cu poem, Vocile de azi ale poeziei, Biserica vie, Învățături și învățăminte, În limba română, Prin atelierele pictorilor, Galerii de artă, Cum vă place, Centrul și circumferința, Biblioteca medievală, Miscellanea, Orizont cultural, Jertfa cuvântului, Revista revistelor sunt rubrici care structurează diferitele ediții ale emisiunii și în cadrul cărora îi puteți audia pe mulți dintre intelectualii iluștri sau remarcabili din spațiul nostru spiritual.

    Ascultați Revista culturală TRINITAS în fiecare duminică, de la ora 14:05 la 16:00!

    Realizator: Teodora Stanciu

    Înregistrări

  • Români de lângă români

    Radio TRINITAS implementează în perioada 1 Mai – 31 Decembrie 2015, tot în cadrul rubricii Români de lângă români, proiectul cu titlul „Identitatea românească în lume”. Mai multe detalii puteti afla aici.

    Români de lângă români – Rubrica este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, în cadrul emisiunii România la zi și își propune să facă cunoscute, la radioul Patriarhiei Române, vocile românilor care trăiesc în diaspora. [new_royalslider id=”4″]

    Înregistrări

    Postul Radio TRINITAS al Patriarhiei Române implementează în perioada 1 Mai – 31 Decembrie 2014 proiectul cu titlul „Români de lângă Români”, finanțat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. Proiectul are ca scop promovarea, mediatizarea și consolidarea diasporei românești prin mass-media, iar obiectivele sale specificevizează încurajarea apariţiei şi sprijinirea funcţionării presei identitare în mediu virtual, facilitarea accesului la spații de emisie și inițierea unei rubrici dedicate românilor care locuiesc în 20 comunități românești din cele 5 țări implicate în proiect, respectiv Franța, Belgia, Germania, Spania și Italia. De asemenea, proiectul își dorește deschiderea dialogului cu autoritățile locale, ong-urile culturale și sociale, instituțiile religioase, dar și mass-media pentru a promova și consolida valorile culturale și spirituale românești pentru românii din diaspora. Grupul țintă al proiectului finanțat de Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni este format dintr-un număr de 200 de persoane alcătuite din membrii ai comunităților, reprezentanți ai autorităților locale, ong-uri și instituții media.

    Descriere proiect

    Obiectiv 1: Încurajarea apariţiei şi sprijinirea funcţionării presei identitare în mediu virtual prin intermediul realizării unei pagini web a proiectului și a emisiunilor radioului ce va avea ca obiect păstrarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase a 200 de români implicați în proiect și care locuiesc în cinci țări din diaspora Franța , Belgia, Italia, Spania, Germania, pentru promovarea parteneriatelor și pentru postarea emisiunilor; Obiectiv 2: Facilitarea accesului la spații de emisie și inițierea unei rubrici dedicate românilor care locuiesc în cele 20 comunități românești din cele 5 țări în vederea prezentării realităților din țară, a deschiderii dialogului cu autoritățile și instituțiile mass-media;  Obiectiv 3: Dezvoltarea și consolidarea legăturilor cu cel puțin 2 instituții culturale, 1 instituție filantropică și 3 religioase în vederea sprijinirii comunităților românești vulnerabile amenințate de sărăcie, violență și încălcarea drepturilor prin realizarea de noi parteneriate, întâlniri, reportaje și interviuri cu reprezentanți ai acestor instituții pentru a răspunde nevoilor grupului țintă;

    Activitățile proiectului

    1. Constituirea echipei de proiect- planificarea activităților
    2. Achiziționarea echipamentelor audio-IT
    3. Crearea și menținerea unei pagini de web a proiectului
    4. Editarea și tipărirea materialelor informative pliante, afișe, CD-uri
    5. Realizarea unor reportaje și interviuri
    6. Realizarea unei rubrici dedicate românilor din cele douăzeci de comunități românești
    7. Informarea și publicitatea proiectului
    8. Conferința de lansare și finalizare proiect
    9. Coordonarea, Monitorizarea și Controlul proiectului

     Rezultatele proiectului

    • 4 Parteneriate dezvoltate în cadrul proiectului;
    • Cel puțin 2 parteneriate încheiate cu instituții culturale, 1 parteneriat filantropic cu un ONG și 3 parteneriate cu instituții de cult;
    • 1 Rubrică dedicată românilor de pretutindeni ce va fi difuzată de luni până vineri;
    • Cel puțin 40 reportaje realizate pe teme culturale, sociale și religioase;
    • Cel puțin 32 de interviuri realizate;
    • Crearea unei pagini web pentru promovarea identitității culturale, lingvistice și religioase , promovarea parteneriatelor, postarea materialeor audio și a emisiunilor realizate în cadrul proiectului;
    • 2 Conferințe de lansare și finalizare proiect;
    • Echipamente IT și audio achiziționate care vor sprijini derularea în bune condiții a proiectului;
    • 1500 de pliante de promovare;
    • 50 de afișe;
    • 3000 de CD-uri cu muzică sacră, colinde și muzică patriotică care vor fi distribuite grupului țintă, reprezentanților instituțiilor colaboratoare și partenerilor proiectului;
    • Cel puțin 5 întâlniri cu membrii comunităților și reprezentanții instituțiilor culturale, filantropice și religioase;
    • Cel puțin 16 comunicate de presă;
    • Cel puțin 64 de știri anunțate la radio și presa;
  • Viața de familie

    Viața de familie – Emisiunea, realizată de Diana Parizianu, își propune să vorbească despre virtuțile familiei creștine ortodoxe. Este un program care se adresează explicit soților și copiilor și care aduce într-un interval unitar mesajul Bisericii către familie, sfaturile duhovnicilor cu privire la viața în familie, discuții cu specialiști despre problemele care pot apărea în viața de familie și propuneri de soluții extrase din Sfânta Scriptură, din operele Sfinților Părinți și din experiența de specialitate a unor psihologi creștini.

    Înregistrări

  • Răspunsuri duhovnicești

    Rubrică de interviu, pe teme de spiritualitate, difuzată în cadrul emisiunilor „Viața Cetății” și „Viața Bisericii”.

    Înregistrări

  • Comoara înțelepciunii

    Dacă asculţi cu atenţie o poveste sau o pildă nu vei mai fi niciodată acelaşi/aceeași, căci ele îşi vor croi singure drum către inima ta şi vor doborî barierele din calea harului divin. Adevărului te poţi opune oricând, dar este imposibil să te împotriveşti unei povestiri bune. „Comoara înţelepciunii” vrea ca, în puţine cuvinte, să vă întărească în nădejdile voastre, să vă pună pe gânduri când credeţi că aţi rezolvat totul, să vă însenineze sufletul atunci când sunteţi trişti.

    Înregistrări

  • Medicul de gardă

    „Medicul de gardă” prezintă cauzele și simptomele celor mai frecvente afecțiuni și tratamentele ce pot fi urmate. Rubrica poate fi ascultată, de luni până vineri, în emisiunea România la zi, la ora 12.30.

    Înregistrări

     

  • Învățături patristice

    Rubrica „Învăţături patristice” îşi propune să prezinte zilnic o meditaţie teologică pornind de la un fragment din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ajungând la problemele şi provocările timpului în care trăim.
    În scrierile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre regăsim exprimat într-un mod copleşitor adevărul despre viaţa noastră, despre încercările, stările şi provocările specifice timpului nostru, la care trebuie să dăm, astăzi poate mai mult ca oricând, un răspuns creştin.

    Înregistrări

  • Rubrica de psihologie

    Cât de bine mă cunosc pe mine însumi? Rubrica de psihologie încearcă să răspundă la această întrebare fundamentală. Abordarea deschisă și tematica diversă îi oferă fiecărui ascultător posibilitatea de a descoperi atât răspunsuri la propriile întrebări, cât și noi perspective de interpretare a vieții psihice în general. Personalitatea, comportamentul, stările sufletești și relațiile cu ceilalți sunt doar câteva dintre subiectele de interes major abordate. Prin intermediul lor veți descoperi cu plăcută surprindere fascinantul domeniu al cunoașterii sufletului omenesc!

    Înregistrări

  • Sinaxarul zilei

    Viețile sfinților din calendarul creștin ortodox sunt prezentate pe scurt în cadrul acestei rubrici, difuzată în cadrul emisiunii „Viața Cetății” la 08:20.

    Realizator: Pr. Bogdan Țifrea

  • Evanghelia zilei

    O rubrică difuzată în cadrul emisiunii „Viața Cetății”, în fiecare dimineață, de luni până sâmbătă. Ea prezintă și explică textul Sfintei Evanghelii rânduit să se citească la Sfânta Liturghie în ziua respectivă.

    Realizator: Pr. Dumitru Păduraru

    Înregistrări

  • Mica Biblie

    Programul aduce pe frecvențele Radio TRINITAS, în fiecare zi de sâmbătă, de la 11.30, texte din Sfânta Scriptură făcute accesibile celor mici prin povestire.

  • Iubi-Te-voi Doamne!

    Iubi-Te-voi Doamne – Emisiunea se constituie într-o întâlnire pe calea undelor cu muzica religioasă de tradiţie bizantină în care sunt prezentate creaţii psaltice din muzica noastră de strană, atât notaţii româneşti, cât şi în limbile greacă, sârbă şi rusă, cărora li se alătură, dintr-un alt segment muzical, pagini din creaţia corală bisericească răsăriteană şi occidentală. Muzică şi rugăciune… o interferenţă fericită între două manifestări umane care ne apropie de Dumnezeu. Această emisiune îşi propune totodată cunoaşterea apariţiei şi dezvoltării culturii muzicale liturgice prin ediţiile difuzate pe parcursul unui ceas, de la ora 22.00, în fiecare seară de sâmbătă şi duminică.

  • Acatiste și Paraclise

  • Lumină lină

    Lumină lină – Emisiunea invită ascultătorii la împreună-cunoașterea, aprofundarea și trăirea cât mai autentică a comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii, sub cupola credinței și a Bisericii noastre. La meditație și împreună-rugăciune, la bucuria întâlnirii cu scrierile Sfinților Părinți, dar și cu viața și minunile Sfinților – mijlocitori între credincioși și Dumnezeu. Împărtășindu-ne unii de la alții din experiența trăirii întru credința ortodoxă, vom putea gusta bucuria de a ne simți cu adevărat creștini. În fiecare duminică, de la ora 18.30.

    Înregistrări

  • Poesis

    Poesis – încearcă să aducă în casele ascultătorilor starea de bine și de liniște pe care o poate induce poezia – în general, dar mai ales poezia creștină – astfel încât, după zbuciumul zilei, să ne pregătească mintea și sufletul pentru momentul Rugăciunii de seară. În fiecare seară, de luni până vineri, la 22.50.

    Înregistrări